În prezent, Regulamentul (CE) nr. 261/2004 nu conține dispoziții exprese referitoare la pierderea zborurilor de conexiune. Singura referire la zborurile de legătură se regăsește la articolul 2 litera h), care definește noțiunea de „destinație finală” ca fiind destinația de pe biletul prezentat la ghișeul de înregistrare a pasagerilor sau, în cazul zborurilor cu legătură directă, destinația ultimului zbor. Așadar, Regulamentul nr.261/2004 nu reglementează în mod detaliat regimul juridic aplicabil în cazul pierderii zborului de conexiune, dar această lipsă de reglementare a fost suplinită de jurisprudența obligatorie a Curții de Justiție a Uniunii Europene, care a clarificat condițiile în care pierderea unei conexiuni poate atrage dreptul la compensație.
Prima condiție pentru a putea obține compensație în cazul pierderii unui zbor de legătură este ca întârzierea la destinația finală să fie de cel puțin trei ore. Întârzierea nu se calculează doar pentru segmentul de zbor care a cauzat pierderea conexiunii, ci raportat la momentul efectiv al sosirii la destinația finală. Așadar, trebuie analizat impactul întârzierii asupra întregii călătorii, și nu doar asupra unui segment izolat. De exemplu, un pasager are un itinerariu București – Hamburg – München, iar primul zbor, cu ruta București – Hamburg are o întârziere de 2 ore, care conduce la pierderea zborului de conexiune cu destinația Munchen.
Dacă pasagerul va fi reprogramat pe un alt zbor către destinația finală (München), și în urma acestei reprogramări, sosirea la München se face cu mai mult de trei ore față de ora programată inițial, pasagerul are dreptul la compensație, chiar dacă întârzierea primului segment de zbor a fost mai mică de trei ore.
A doua condiție este ca toate segmentele de zbor să facă parte dintr-o singură rezervare, asociată unui cod unic de rezervare (PNR). Doar în această situație poate fi tratată întregul itinerariu ca o călătorie unică, iar în cazul în care zborurile au fost cumpărate separat sunt considerate călătorii distincte, fără legătură între ele. Într-un astfel de caz, întârzierea primului zbor nu are nicio consecință juridică asupra celui de-al doilea.
Ultima condiție pentru a putea solicita compensație în cazul pierderii zborului de legătură este ca întârzierea să nu fie cauzată de împrejurări excepționale, adică situații care scapă de sub controlul transportatorului și care nu puteau fi evitate chiar dacă s-ar fi luat toate măsurile rezonabile, cum ar fi de exemplu condiții meteo nefavorabile sau greve ale controlorilor de trafic aerian.
Cu privire la valoarea compensației, articolul 7 din Regulament prevede compensații standardizate, stabilite în funcție de distanța dintre aeroportul de plecare și cel de sosire:
→ 250 de euro pentru toate zborurile de 1 500 kilometri sau mai puțin;
→ 400 de euro pentru toate zborurile cuprinse între 1 500 și 3 500 kilometri;
→ 600 de euro pentru distanțe de peste 3.500 de kilometri.
Distanța se calculează pe baza rutei ortodromice dintre punctul de plecare și cel de sosire, fără a lua în considerare distanțele intermediare. Așadar, în exemplul antemenționat cu itinerariul București – Hamburg – München, chiar dacă distanța dintre București și Hamburg depășește 1.500 km, compensația nu se stabilește în funcție de acest segment, ci se ia în calcul distanța dintre punctul de plecare (București), și destinația finală (München) care este de aproximativ 1.181,26 km. Prin urmare, în acest caz, cuantumul compensației este de 250 de euro, și nu de 400 de euro, deoarece distanța totală până la destinația finală se încadrează în primul prag prevăzut de Regulament.
Pe cale de consecință, așa cum rezultă din practica judiciară a CJUE, pierderea unui zbor de conexiune poate genera dreptul la compensație dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții:
→ Există o rezervare unică,
→ Întârzierea la destinația finală depășește pragul de trei ore,
→ Întârzierea este imputabilă operatorului aerian.
În cazul în care sunt îndeplinite condițiile antemenționate, pasagerul poate solicita transportatorului aerian plata despăgubirii prevăzute de Regulamentul nr. 261/2004, iar în cazul unui refuz se poate adresa instanței judecătorești.